Monday, April 28, 2008

Şiroaie de sânge


Siroaie de sange iti curg pe obraz,
Si-n ochii Tai lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci si cazi,
Iar spinii in carne-Ti patrund.

Adanca-I durerea ce-n suflet o strangi!
Urcusul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi si plangi,
Isuse, Isuse sunt eu.

Sub ploaia cumplita a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce Te bat:
"Parinte, ai mila de dusmanii mei,
Si iarta-i, ei nu stiu ce fac!"

Tu om al durerii, de toti parasit,
Pe cruce Te stingi luminand.
A mortii putere prin moarte-ai zdrobit,
In lume speranta-aducand.

Isuse, la Tine ma-ntorc azi cait,
Si stiu ca Tu n-o sa ma certi,
Eu, omul cel josnic ce-atunci Te-am lovit,
Plangand azi Te rog sa ma ierti...


Hristos a inviat!

Saturday, April 26, 2008

Vinerea Patimilor

Cum bine spunea fratele meu cel mare si intelept – am avut o zi de trecut cu rosu in calendar si apoi uitata … De dimineata am plecat la munca - om normal, cu mintea limpede – m-am trezit de dimineata sa plec din timp ca nu cumva sa ma pierd in trafic si sa intarzii la servici. Norocul fraierului binenteles – daca de obicei faceam cam 1h azi am facut 15minute. Am ajuns, am dat Buna Ziua unui birou gol si m-am apucat de treaba. (oamenii cu adevarat normali si-au permis sa mai intarzie un pic ca doar era sarbatoare – Vinerea Patimilor).

Uite asa incep ziua mai devreme decat imi doream – munca, pauza, munca, pauza si in final inca o pauza ca sarbatoaream ziua unui coleg – plecam amandoi agale prin trafic sa luam cate ceva d-alea gurii – si pentru cei mici, si pentru cei mari, si de dulce si de post – sa fie pentru toti ai nostri. Domnul a tinut cu noi si am ajuns rapid, la intoarcere insa inca o data am putut vedea cat de mult conteaza in trafic sa fii prost si bagaret … un nene sofer nu avea rabdare sa stea dupa fraierul din fata lui care statea sa cedeze trecerea (un triunghi mare, alb cu rosu iti facea cu ochiul din coltul intersectiei) – asa ca pac, pac, viraj dreapta, taie-mi fatza, baga-te in trafic si BUM se infige in aripa din drepta a fraierului care incerca sa fie corect. Injuraturi, slogane si gesture inutile – masinile amandoua varza au tras pe dreapta.

Fiind martori tacuti ai acestui eveniment nu am putut decat sa ne uitam la ei, sa spunem ASTA E – Doamne Ajuta! si sa mergem mai departe - dupa ce in prealabil ne-am asigurat si am cedat trecera.

Ajunsi cu bine la servici am baut, am mancat, am ras si in final am plecat spre casuta fratelui meu. Pe drum rulam linistita pe banda intai cand un alt domn care vorbea la telefon s-a gandit sa vireze de pe banda a treia spre banda intai, fara sa mai semnalizeze – pur si simplu a incercat marea cu degetul – sau mai bine zis franele buburuzei mele.

Am franat surd – o senzatie de rau si stupoare mi-a invadat corpul si pur si simplu nu am mai fost in stare sa reactionez cu nimic – am pus frana pana a inceput sa tremure masina – nu am mai apucat nici macar sa injur, sa urlu sau sa gesticulez – Dansul era deja prea departe. Cu o stare de lasa-ma sa te las am plecat mai departe. Am trecut de vizita cu bine, am plecat la sala, am iesit in oras si in final am luat-o spre casa.

In afara de oboseala unei zile cu dus si intors, plina de evenimente mai mult sau mai putin placute nu simteam decat o stare de nemultumire si nu stiam de ce… Nu va speriati am aflat!!! La 11 noaptea suna interfonul si o voce calma imi spune ca a gasit un portofel cu numele meu, undeva aruncat aiurea.

Cobor, recuperez portofelul, multumesc cavalerului din taxiul galben si in final intru in casa verificand ce mi-a mai ramas din ce aveam. La prima vedere aveam totul – la a doua privire nu mai aveam nimic – cica asa incepe totul …

Nu am sa mai spun nimanui ca inteleg prin ce trece daca nu am trecut eu insami prin acea experienta – nu m-am gandit niciodata ca pierderea unui banal portofel te poate face sa te simti vulnerabil si amenintat la orice pas, iti da o senzie de rau si de murdar.
Asadar la 11.30 noaptea am inceput un tril de telefoane – inchide cardurile, vezi daca au fost folosite, vezi daca au reusit sa scoata bani, blocheaza orice tranzactie, fa alte carduri, da informatii, cere informatii, agita-te, vorbeste, urla, explica, astepta pe HOLD sa afli in ce categorie se incadreaza urgenta ta – este cu adevarat o urgenta, sau ti se pare si LASA ca iti spunem noi daca e urgenta sau nu, daca sa te agiti sau nu.

In final totul se termina – ai inchis cardurile si esti lefter pentru urmatoarele 2 saptamani pana vei avea alte carduri noi, portofelul il arunci scarbit la gunoi (ca un gunoi a pus mana pe el), tragi adanc aer in piept si obosit de vartejul de senzatii incepi sa plangi… De ce? Pentru ca cineva, cumva, undeva a aruncat o privire in viata ta si a calcat in picioare farama de intimitate pe care o aveai … portofelul tau .. a place where no one has gone before – THE FINAL FRONTIERE – acum au trecut si de asta.

Ce senzatie de kkt – ma duc la somn – Noapte Buna!

Tuesday, April 01, 2008

Traffic Story


Pst! Pst! Do you want to know something –
I am smiling? You know why – I do not know either?
Or maybe I do but I cannot say…
Stop asking! Stop!..
Alright I’ll tell you! J but it’s a traffic story with cars and smoke and music and finally like all stories LoVe.

It all began some time ago, don’t remember what date it was exactly but I know it was one of those days in which you are glad to be alive, a day in which you realize that you actually love life, and people, and the ups and downs that life reserves – a day that you have been expecting and finally come when you expected less.

As I was saying I was on my way home, spring was finally here and I was feeling the change that was near me, I was living it – I was looking around and smiling with no reason, I was singing and driving, I was dancing on the beats of my heart because Safri-Duo was singing.

Yeah, you fool! It was not a romantic song – it was one of those with drums and beats, and slam dunks and all kind of moves that I can never understand, but which I was now following. Uhhh! – I lost myself in the atmosphere so back to the story.

While I was singing and driving, I pulled down the window to feel the smell of spring rushing in … Suddenly I felt that there was something, someone watching me so I looked next to me and there he was – a guy (sweet I must say) watching me driving and singing and laughing (for sure because of my voice).

I turned red and blue a few times before I actually opened my mouth and said Hi! – We looked at each other for some time and continued driving side by side even if the others were flashing their lights and saying not so nice things … Pfiu! I know!!! People! … We drove like that for a few seconds then I turned my head and run – I got the green light, he stayed behind, as it turned red… J. Time has passed and I thought that day was just a traffic moment… but I was so WrOnG.

Last Friday I woke up and left for work – It started out as a very ugly day – I was sleepy, bored, annoyed and struck in traffic. I thought some music might cheer me up so turned on the volume and started singing along with the radio – it was a very funny song singing and while I was trying my best to follow it, I looked at the driver next to me – I simply choked – It was the Phantom from traffic.

We spoke a little – we had all the time in the TRAFFIC – Now his face has a name, and a meaning, and a number and also a car just like mine but a different color. Now you get why am I smiling J !!! … I might tell you the rest of the story some other time – Got to go now – If I leave now I have a chance to catch the 6 a clock traffic jam ….

P.S… In life you can never expect for all the traffic lights to be green at once...

Thursday, March 13, 2008

Întâlnire cu efect nociv...


Întâlnire cu efect nociv...
m-am întâlnit într-o seară cu un sentiment
abia ieşit din starea de levitaţie,

Cu o voce melodioasă şi pupile dilatate,
inventaria ziua ce se scufunda în zare.

Figuram pe la jumătate
zămislită în rădăcini fără copac

Am vrut să mă ridic...
îmi crescuse o aripă
doream să fiu zborul.

O umbră a pământului
mi-a pus piedică şi am căzut
într-un poem lipsit de relief

de atunci nu mai simt,
nu mai văd sentimente…
ochii mi s-au depărtat de cap

sensibilitate neînţeleasă
de ordinea umană
alunecată în tăcerea simţurilor
devorate de existenţă

am o zi proastă
memoria şi-a amintit
această întâlnire ce mă sfidează şi azicu braţele încrucişate...

Monday, March 03, 2008

Zambeste … Maine poate fi mai rau ...

De cateva saptamani tot incerc sa ma eschivez si sa evit deprimarea care ma pandeste la orice pas – vad din ce in ce mai mult cum cei din jurul meu cedeaza in fata stresului, a problemelor prea multe sau prea putine, a singuratatii, a supararii, a divorturilor venite pe neasteptat, a sentimentelor exprimate adesea prea tarziu sau poate niciodata. O sa spuneti ca am ceva cu viata de ma tot iau de ea – dar in final cred ca am dreptate.
Incerc si incerc sa imi spun mereu – Zambeste!! Maine poate fi mai rau ... nimeni insa nu imi poate promite ca azi o sa fie mai bine ca maine sau ca maine nu va fi o zi mai frumoasa ca cea de azi.
In viziunea noastra fiecare zi este diferita de celalata si fiecare zi este una noua… dar daca nu e asa… daca traim aceeasi zi si noi nici macar nu stim. Nu se poate dovedi ca azi e azi si maine e doar o alta zi.
Acestea fiind spuse va intreb: Nu v-ati trezit niciodata cu un sentiment de deja-vu, nu ati avut niciodata impresia ca si ieri cand ati deschis ochii pisica se uita fix la voi, sau ca primul gand a fost acelea de a spune: Ce as sta acasa!!, sau ca atunci cand a sunat telefonul stiati deja ca e EL care suna sa vada daca v-ati trezit?
Stiu deja ca o sa imi raspundeti majoritatea Da, asa ca acum ma intreb eu: Traim oare mereu aceeasi zi sperand ca maine va veni? Visam doar ca maine va fi mai bine ca azi? Ne mintim cand ne spunem ca maine o sa fie mai bine? …. La intrebarile astea nu mai stiu sa raspund, dar stiu ca mereu adorm sperand ca maine voi face cu totul si cu totul altceva: maine o sa incep sa traiesc pentru ca asa nu se mai poate – maine o sa ies in parc cu cainele, o sa ma duc la sala, o sa ies cu prietenii, o sa pregatesc ceva special doar pentru noi doi, o sa ii spun ca IL iubesc, o sa rad mai mult, o sa vorbesc mai mult si poate chiar am sa ma apuc de citit o carte noua.
Cu planurile acestea adorm si sper ca ziua care incepe la miezul noptii sa fie una noua mai buna decat cea de ieri, va fi o zi in care visele mele sa devina realitate… ce se intampla insa cu visele mele daca la ora 00:00 ziua de azi o ia de la capat, daca miezul noptii nu e altceva decat momentul in care timpul se reseteaza si voi retrai aceleasi douazeci si patru de ore…


In noaptea astea am sa stau de veghe …. Visele mele trebuie sa se indeplineasca :D

Sunday, March 02, 2008

Femeile in viziunea barbatilor

Ca tot a fost ieri 1 Martie si majoritatea barbatilor au crezut ca e ziua femeii (nota: 1 Martie este ziua primaverii – 8 Martie e ziua femeii) si pentru ca am citit ceva putin diferit si care mi-a placuta - adica exact cee ce voiam si vrem sa auzim toate sa auzim - am vrut sa pastrez articolul intr-un loc dragutz si placut mie.

Gandurile unui barbat: Ei bine, da, tare mi-ar placea sa o iubesc pe Pamela Anderson... o data, de doua ori. Nici Angelina nu-i tocmai de lepadat. Nici Paris, desi e cam atoasa, dar treaca mearga... prin patul meu. Da, imi atarna ochii dupa cate vreun fundulet bombat si sani supradimensionati. Si da, ador sa rasfoiesc revistele cu poze cu femei perfecte. Pentru ca nu ma intereseaza cat la suta din ele e Photoshop. Admir si asta-i tot ce fac. La fel cum privesti la un tablou dintr-un muzeu, tablou pe care, chiar daca prin absurd ti l-ai permite, nu ai face decat sa-l agati pe un perete si sa te lauzi cu el de doua ori pe an.
Cu femeile pe care le iubim lucrurile stau altfel. Pe ele le admiram pentru ca exista, pentru ca le putem atinge si le putem iubi. Si nu in ultimul rand pentru ca putem fi iubiti de ele. Nu spun ca exteriorul nu conteaza. Conteaza si acesta si inca mult. Insa daca am ocazia sa cunosc o femeie (si in general daca ma intalnesc cu ea, stam si vorbim macar cat sorbim o cafea), care nu intra in standardele clasice de frumusete, insa care ma atrage prin felul ei de a fi, incerc sa o cunosc mai mult. Si in acest fel am ajuns sa iubesc femei grasune, de care radeam cand tineau cure de slabire, dar si slabanoage de 40 de kile, pe care da! hainele stateau ca pe umeras, insa erau dulci si copilaroase. Am iubit atat de mult uneori incat si celulita parea mai frumoasa pe acea femeie, insa e drept, au fost ocazii in care am adorat prea mult personalitatea si prea putin fizicul... si nu au sfarsit bine.Fizicul conteaza. Insa nu cerem perfectiunea. Pentru ca o poza este doar atat, o imagine. In timp ce o femeie in carne (uneori prea multa) si oase (si doar atat) are personalitate si suflet.
Andrei

Friday, February 08, 2008

IuBeSc Gara

Iubesc gara. Iubesc gara pentru ca ma invata mai multe decat o scoala, decat un parinte, decat o carte… ma invata OAMENI… ma invata diferente. Imi deschide ochii. Imi ridica sufletul….. imi inalta privirea…

Gara mi-a devenit prietena si nu ezit s-o vizitez de cate ori am ocazia. Vad oameni, oameni adevarati, oameni simpli, tarani, oraseni, familii, singuratici, tineri, batrani, toti laolalta. Toti trec. Toti trecem… ma uit la unii si ma indentific cu ei. Ma uit la altii si-mi zic: asa niciodata… dar viata e o gara… te urci dintr-un tren in altul, si-mi reformulez gandul: niciodata nu spune niciodata… pentru ca niciodata nu stii unde te duce trenul…
Ma uit la sinele care se incurca si se descurca, la nodurile de cale ferata, la liniile paralele… imi amintesc de relatiile mele… imi amintesc de toti aceia care s-au plimbat altaturi de mine intre peroanele vietii mele. Imi amintesc de cei care au trecut pe langa mine fara sa am nici o tangenta cu ei… si sufletul meu e o gara, si trenuri vin si pleaca… dar sinele raman…ocazii ratate, trenuri pierdute…


Stiati ca viata mea are si ea un chiosc de ziare? stirea zilei se vede pe fata mea… are un birou de informatii: vrei sa stii din ce directie si la ce ora a ajuns ultima durere? Intreaba-ma… am si o bucata de suflet in renovare, dar dupa cum imi aminteste gara clujului… renovarea e continua… si-mi amintesc de toate garile si proiectele uitate in renovare. De toate planurile si visurile abandonate din “lipsa de fonduri”, lipsa de motivatie, lipsa de chef sau de incurajare…si uite asa ne plimbam toti dintr-o gara in alta. Suntem trenuri si suntem gari… oameni vin si pleaca, sanse anuntate si neanuntate, ocazii intarziate sau venite la timp…un oras. O gara. Un suflet. O viata. O destintatie?

P.S .... autor necunoscut...