Stiu ca poate sunt multi care imi vor sari in cap, si dintre cunoscuti si
dintre cei care dau peste mine in drumul lor spre nicaieri, dar nu imi mai
pasa.
Si anul acesta, ca si alti ani de altfel a debutat cu multe cazuri de caini
abandonati, alungati, chinuiti, batuti de proprii lor “stapani” pentru ca nu ii mai voiau.
Am ajuns la limita cea mai de sus a muntelui de nesimtire pe care mi-am
propus sa il expun atunci cand vine vorba de oameni si de cretinitatile pe care
le fac, dar nici ca se mai poate. Totul pana la animale…
M-am saturat sa vad detinatori de rase, care cred ca daca au un caine sunt
iubitori de animale (desigur nu orice detinator de caine de rasa inseamna ca e
tampit – stiti bine despre ce specimene vorbesc). Sunt oameni cu miile care
detin rase si nu caini – sunt orbiti de rasa care e la moda, de fitzele pe
care trebuie sa le arate cu cainele in lesa si uita cele mai elementare
lucruri: hrana corespunzatoare, ingrijirea, igiena, controalele medicale,
educatia – atat a cainelui, cat si a stapanului.
Sunt sute, sau poate mii de detinatori de rase care lasa rahat peste tot in
drumul lor si din aceasta cauza toti suntem bagati in aceeasi oala. Tot acestia
sunt cei care prin parcuri merg cu catelele in calduri de parca ar fi la ei in
curte si nu ii intereseza de bataile care ies intre caini sau masculii care se
pot pierde fugind dupa “rasele lor”, iar in final aceste sute de oameni isi aduc
aminte cum e sa pleci la munte fara sa te stresezi ce faci cu cainele, sa nu
trebuiasca sa dai 2-3 milioane pe mancare, vaccinuri, deparazitari si sa ai
grija sa nu iasa cainele din curte, sa nu scape din lesa, sau sa nu ai par pe
tine cand iesi din casa…
Aici apare diferenta dintre detinatorul de caini si cel de rasa… cel de
rasa, este cel care in momentul in care va realiza ca viata fara caine i se
pare mai frumoasa, il va lasa in strada, daca e femela mai mult ca sigur va fi
nesterilizata, va alege solutia simpla de a deschide usa, a dat un picior in
animalul care ani la rand i-a fost alaturi si la ajutat sa defileze prin viata
ca si iubitor de animale, si care i-a adus faima si privirile induiosatoare a
celor care au iubit cainele din lesa si nu animalul de la celalalt capat.
Odata ajuns in strada cainele desigur va suferi o trauma uneori
ireversibila, dar ameliorabila cu multa dragoste si rabdare.. si toate acestea
oferite de detinatorii de caini.
A avea un caine… nu inseamna ca te duci la cea mai “jmechera” canisa si
cumperi un pui cu pedigree, sau ca te duci la Mall si iti iei un caine de acolo
si apoi sa astepti sa se creasca singur… A avea caine: inseamna sa renunti o
perioada la a umbla brambura pe munte, sa renunti la o parte din mancarea ta
pentru mancarea lui, inseamna vizite periodice la medic, plimbari zilnice in
parc si in jurul blocului pana cand inveti fiecare piatra si fiecare capac de
canal, inseamna sa stai seara si sa incerci sa iti opresti respiratia
ascultand-o pe a lui pentru ca ceva nu ti se pare in regula, inseamna sa
traiesti fiecare clipa bucurandu-te de zambetul blanos pentru ca cel care
depinde de tine si pentru care tu esti tot ceea ce cunoaste, se simte in
siguranta.
In final inseamna ca el (ea) sa devina, nu un membru al familiei, ci un membru
al tau. O prelungire a sufletului fara de care nu ai fi tu.
Dragi detinatori de rase… cand vreti sa va cumparati un caine si va duceti la
Mall dupa el, mai bine luati din Mall unu sau doi saci de mancare si
indreptati-va spre cel mai apropiat adapost.
Acolo vezi gasi cu siguranta acea partea a sufletului fara de care nu
sunteti voi, acolo este granita dintre caini si rase….
