Saturday, November 29, 2008

Viata pe 4 roti

Nu stiu altii cum sunt dar eu cand ma gandesc la masinuta mea si la bucuria ce o simt atunci cand o conduc nu pot sa nu am in inima un sentiment de libertate - de free spirit ce nu poate fi oprit de nimic. Cred ca am vazut de prea mult ori The Fast and the Furious, Gone in 60 seconds, The Italian Job sau The Transporter. In toate filmele astea soferii sunt niste oamenii ale caror talente in ale condusului sunt dincolo de limite - ei fac cele mai nebunesti lucruri si nimic nu ii poate atinge, nimic nu ii poate rani. Mai mari sunt sansele sa fie raniti calcand pe un cui ruginit dintr-un cimitir de masini unde s-au dus singuri sa se intalneasca cu unul din cei mai mari mafioti din oras – decat de a fi raniti sau chiar ucisi cand merg cu 150km/h prin oras (prin trafic), cand trec la limita prin fata unui tren sau tir, cand masina lor explodeaza, si spre bucuria noastra reusesc sa sara din masina exact inainte de impact. In final insa asta este fictiune, este magie.

Urmarile acestor clipe magice nu apar insa pe micul ecran, ele apar in viata de zi cu zi – atunci cand un pusti sau o fetiscana aflat sub “influenta filmului” se urca la volan si se transforma brusc in SuperMan calcand pedala de acceleratie la maxim si demarand ca si cum MAGIstrala este numai a lor. Multi poate dintre voi iti vei admira macar un pic pe cei care au “tupeul” de a se arunca in trafic cu viteza si de a jongla de pe o banda pe alta pentru a ajunge la stopul ce se vede undeva departe la Victoriei si la care probabil ca voi veti ajunge abia peste 20minute - putini sunteti insa cei care va ganditi ca pana la acel stop vitezomanul asta ar putea schimba cel putin un destin si asta in cel mai scurt timp - putini sunt cei care stiu ca Politia Rutiera a pornit o noua campanie impotriva acestor accidente si anumite posturi de TV chiar li s-au alaturat. NU stiu daca ati vazut Apropo TV (unde Andi Moisescu a aparut in scaun cu rotile), Dansez pentru tine (o editie in care un vals minunat a fost interpretat de catre 2 soti, dintre care el se afla in scaun cu rotile) si de asemenea de spoturile TV ce au aparut deja de cateva ori pentru a ne atrage atentia cat de cat la cei din jur.

Accidentele sunt oarbe - nu se uita si nu lovesc doar in cei care incalca legea, cei raniti nu sunt intotdeauna vinovati, cei care sufera nu sunt oameni rai, nu sunt oameni care au ceva de platit si pe care Dumnezeu ii pedepseste astfel.

O sa ma intrebati probabil unde vreau sa ajung cu acest post – nu stiu exact unde as vrea sa ajung, dar as vrea cumva sa ma alatur celor care lupta impotriva accidentelor rutiere, mai ales ca imi place foarte mult sa conduc si as vrea sa pot face asta cat mai mult. Am “trait” un accident rutier absolut oribil, am vazut urmarile unui accident rutier provocat de imprudenta la volan si am fost lovita de un sofer beat si inconstient.

De fiecare data cand vad un accident sau cand ma gandesc la cum a murit regizorul Cristian Nemescu (eram acolo in momentul in care taxiul a zburat de pe sosea), nu pot sa nu imi aduc aminte de Ra. si de modul in care vacantele noastre in Apuseni s-au schimbat pentru totdeauna.

Acum multi, multi ani un grup de liceeni frumosi si fericiti ca au toata viata inainte au hotarat sa plece in weekend la munte – au pus in masina toate cele de trebuinta si au plecat sa infrunte “serpentinele” spre varful muntelui. Nu mai stiu exact circumstantele si momentul in care masina, o Dacie 1310, a iesit de pe carosabil si a cazut in prapastie – dar stiu ca din cei 4 pasageri, destinul unei singure fete a fost schimbat pentru totdeauna. Viata a ales ca in urma acelui accident doar Ra. sa ramana in scaunul cu rotile – o pustioaica ce iubea sportul, muntele, plimbarile, o fata ce nu a facut rau nimanui, isi iubea parintii si prietenii – intr-un cuvant iubea viata.

In urma acestui accident, desi in viata, totul parea mort – nici unul din planurile si visele pe care cineva vreodata le-a gandit sau pregatit pentru aceasta fetiscana nu se mai potriveau. Acum totul trebuia luat de la capat – totul trebuie gandit de la nivelul unui scaun cu rotile… in final familia a trebuit sa se mute, sa se adapteze noii vieti - blocul acela de 4 nivele nu avea lift si nu puteau cobora un carucior pe scari 2 etaje, cheltuielile cu medicamente erau din ce in ce mai mari, fetiscana aceea blonda si plina de viata s-a transformat intr-un copil retras, caruia nu ii mai placea sa socializeze sau sa stea cu cei care “mergeau”, privirile pline de mila ale celor din jur deveneau din ce in ce mai apasatoare si oricat ar fi incercat sa le spuna parintii ca “Suntem bine”, ei tot ar fi privit ca si cum ar spune: “Sigur… trebuie sa fie tari pentru Ra.”.

Anii au trecut si nimeni nu mai stie exact ce s-a intamplat cu Ra. – noii veniti in bloc nici nu stiu cine este ea; copii de atunci – adultii de acum si-au vazut de viata lor si au ascuns undeva adanc acele momente triste care “au spart gasca din fata blocului A”; doar cei mai in varsta isi aduc aminte arareori de Ra. - uitandu-se in fata blocului, in gradinita unde alta data ai lui Chirita, ai lui Mermeze, Jozsa si ai popii se adunau sa se joace. Si totusi unii spun ca Ra. asa puternica si hotarata cum o stiam a reusit sa deschida o sala de sport pentru copii cu dizabilitati, s-a casatorit si are si copii.

As vrea ca totul sa se termine asa idilic si ca in final cei care au trecut prin asemenea tragedii sa poata sa ia viata de la capat, un altfel de inceput – dar un inceput. In realitate insa nu este asa – sunt multe cazuri in care oricat de multa recuperare s-ar face corpul cedeaza, medicamentele nu au efect, psihicul oricat de puternic la un moment dat oboseste si totul este pierdut.

In loc sa ne chinuim semenii si sa ii facem sa treaca prin asemenea chinuri ucigatoare, nu are fi mai bine ca atunci cand ne urcam la volan sa ne gandim bine la ceea ce facem – nu ar fi mai bine daca pietonii care traverseaza aiurea acele bulevarde cu 6 sau 8 benzi sa mai mearga 20m sau 100m pana la primul semafor, sau prima intersectie sau trecere de pietoni.
Nu este oare mai bine sa previi, decat sa tratezi.


P.S… sper ca nu v-am dezamagit dandu-va impresia ca am sa va spun o poveste frumoasa – postul acesta este acel VA URMA de la finalul filmului…
vreti si imagini?! Click http://www.bogdanbaraghin.ro/portfolio/ – Foto: Bogdan Baraghin (impresionante poze Dl.).

No comments: