Wednesday, February 11, 2009

Buna seara! Numele meu este D.D. si sunt dependent de depresie.

Cam asa imi imaginez eu ca ar incepe o intalnire a Depresivilor Anonimi. Poate ca de vina sunt ultimele saptamani si simt ca am intrat intr-un fel de vrie, iar evenimentele s-au desfasurat cu atata rapiditate incat am impresia ca sunt undeva la cinema si cineva a facut o gluma proasta si a marit viteza de rulare a rolei…

Hey! Voi cei de acolo, de dincolo de gemuletz… gata! Am inteles gluma…Ha ha! Funny (NOT!!!)

Recunosc ca am o perioada mai gri asa si am o fata mai lunga .. asta daca ma vedeti dimineata si sunt somnoroasa si casc in drum spre metrou - sau o fata mai lata daca vin de la munca si m-am uitat toata ziua in monitor uitand de mine. Unii dintre voi ar spune ca sunt depresiva – la naiba! Si eu as putea spune ca sunt depresiva, doar asa e la moda – cum esti un pic mai trist si nu ai chef sa vezi oameni sau sa iesi din casa esti catalogat depresiv - depresie acuta daca nu ai chef nici la munca sa mergi (do we ever?).
Si totusi depresia asta e cam ca bolnavul inchipuit… acum 3 saptamani am luat hotararea ca m-a afectat destul criza asta si trebuie sa fac ceva, asa ca am inlocuit masina cu metroul – mare lovitura in plex. Eu! Soferita lui peste am coborat in subteran si a trebuit sa merg cu metroul. La o saptamana dupa mi-am spus ca as putea totusi sa imi iau masina macar din cand in cand si sa ma bucur de intimitatea pe care ti-o ofera mersul cu masina si statul in trafic – ai timp sa te gandesti la multe, sa procesezi si sa iei hotarari pe care altfel ajuns la munca nu ai timp sa le “mesteci”, iar ajuns acasa esti prea obosit ca sa mai vrei sa te gandesti la ele.
Dupa cum spuneam Lunea trecuta m-am urcat in masina si zambind (trecuse depresia) m-am dus la munca – au urmat 8h de munca asidua si la ora 18 - Hop! In titicar si acasa… insa … Offf! In drum spre casa la un semafor, in timp ce il injuram (in gand) pe ala care mi-a taiat fata si incercand sa fiu atenta si la culoarea semaforului si la pietoni, am observat ca masina din fata dadea in marsarier in plina intersectie si eu nu intelegeam de ce. Cu dummy sunt… am apasat frana!!! Scrasttt, crrrr.. BUM! Si liniste – NU dadea el inapoi, dar eu m-am oprit prea tarziu.
Uite asa a inceput o noua saptamana – un accident/incident – drumuri la politie, asigurari, telefoane, injurii si injuraturi, carat masina in service, un du-te vino continuu pentru a desface ceva ce numai mana omului putea face, ca Dumnezeu nu le-ar fi incurcat atat – am citit legile si legislatia cat nu am citit-o cand am dat examenul de carnet – desigur mereu acelasi articol ca sa fiu sigura ca nu uit ce am facut si de ce ma acuza unii.
Acestea fiind zise – depresia s-a intors – am obosit de atatea drumuri si certuri si asteptari si cozi si explicatii si si si … Gata! M-am saturat oficial… puteti spune ce vreti voi – ca sunt drepresiva, aiurita, trista si o cauza pierduta.. . eu m-am saturat – asta daca nu ma gandesc ca de cand merg cu metroul:
1. Dorm cu o ora mai mult
2. Mi-am facut o lista pe MP3 player din care nu lipsesc Oda bucuriei, Simfonia a V-a, Primavara lui Vivaldi sau Simfonia din August Rush si astfel dimineata sunt singura persoana care poate dirija o orchestra intreaga fara ca macar sa miste un deget
3. Am timp sa citesc cel putin 15 pagini dintr-o carte – nici nu mai stiu de cand nu am mai apucat sa citesc o carte cap-coada… mereu alergand, mereu in trafic, niciodata savurand un roman de dragoste sau unul SF.
4. Am observat ca acum am mai multi colegi si acum le stiu chiar si numele – inainte stiam ca a mai venit UnUl nou – acum stiu si cum il cheama, stiu ca merge cu metroul doar pana la Victoriei sau pana la Unirii, stiu ca omul ala face balet, altuia ii place sa mearga la ping pong, altul era ieri sa isi rupa piciorul la fotbal iar ala mic si blondut.. cum il cheama? E angajat numai de vreo 3 zile.. AAA! B.D. are probleme cu masina asa ca o perioada vom merge in gasca cu metroul.

Pe de alta parte insa motivul pentru care merg acum fortat numai cu metroul este ca Buburuza mea e in service si are mocutza un pic cam ridata – mici riduri in jurul ochilor si nasul spart, nici un ochi vanat, nici o zgarietura pe bara… asta daca nu luam in calcul masca - si ea putin sifonata dar nu atat de sifonata incat o interventie scurta sa nu o poata repara.

Mai presus de toate insa, chiar si mai presus de buburuza – toti pasagerii sunt intregi – fara raniti, fara contuzii, chiar si fara amintiri urate , doar un pic obositi si plictisiti de drumurile la politie.

Vedeti… v-am spus eu ca depresia asta e ca si bolnavul inchipuit… Nu suntem depresivi, suntem doar fraieri ca nu stim sa vedem si reversul medaliei, nu mai stim sa facem haz de necaz si nu mai vrem sa vedem si partea frumoasa a schimbarilor.

Sau poate asta e doar alt simptom … poate sunt bipolara …. Hahah! Glumeam! :)

No comments: