Paris - Je t’aime! (NOT!!!!)

Salutare dragilor! Cand am “vorbit” ultima data asteptam cu nerabdare sa plec la Paris – planuisem … a girls out weekend. Si a trecut weekend-ul acela insa important nu este ca a trecut, ci cum a trecut!!!

Luati-va castronul de floricele in brate (unul cat mai mare) si un pahar cu apa in caz ca va inecati de ras sau plans si sa incepem.

Ziua I – Nu are rost sa lungesc foarte mult povestea si sa va dau detalii inutile asa ca o sa fiu scurta – macar la inceput.
Am decolat bine mersi (teoretic al doilea zbor cu avionul din viata mea!), insa la aterizare am crezut ca suntem intr-un episod din LOST. Zgomotul facut de avion cand s-a lipit de pamant era asemanator cu cel al unui balon umplut cu apa si aruncat apoi pe asfalt. Desigur ca nici senzatia nu a fost cu mult diferita, insa nu am reusit sa gasesc un balon care sa fi supravietuit asfaltului asa ca trebuie doar sa presupun.
In final ne-am luat bagajele, ne-am urcat in autocar (cu 7 bagaje), am coborat din autocar (cu 7 bagaje), apoi am luat metroul (aveam 7 bagaje) si cand credeam ca suntem aproape de hotel, coboram din metrou si dam sa ne urcam in tren (cu 6 bagaje).

UPS! Am zis 6 bagaje – dar am zis bine. Ametite de Paris, de atatea mijloace de transport si imbatate de bucuria de a fi in sfarsit aici, am uitat sa ne numaram bagajele si un rucsac a ramas in metrou – dar care? Ala rosu e in spate, ala gri cu alb e la Alexa, Teo are o geanta, Vio are o geanta so …. AAA! No Way! E cel cu gri inchis/deschis sau mai bine spus cel in care eu si Alexa aveam: banii, actele, un aparat foto, mp3 player, un stick sau doua, ceva farduri (neimportant); o agenda si 2 carti.

Au urmat cateva clipe de groaza in care nici macar nu stiam daca pot sa ma misc, sa vorbesc, nu stiam daca in astfel de cazuri iti permiti sa plangi sau sa urli, daca te poti supara sau macar invinui pe cineva – dar in fond a cui era vina? Cine putea sa stie in ameteala aia exact ce face si cand si cum? A gresi e omeneste, numai ca urmarile grave sunt inuman de indurat.
Ma rog… avand in vedere ca Teo stia franceza cel mai bine (adica singura) a fugit la informatii sa anunte daca poate un agent sa ia rucsacul in statia urmatoare – am asteptat 20min si apoi inca 20 ca sa vedem daca rucsacul gasit in alta gara e al nostru. Dupa 40 de minute agonizante in care am avut timp sa aflu ce numar are Ambasada Romaniei, ce numar are Centrul de obiecte pierdute si sa inchidem si cardurile ca nu cumva sa le foloseasca cineva – ne-au spus ca nu e rucsacul nostru, dar putem LUNI sa sunam la Centru de obiecte pierdute.
Varianta era destul de buna in ochii doamnei de la chiseu, care la final de tura avea sa se duca acasa la ea, in apartamentul ei din tara ei si sa se relaxeze, dar pentru noi!? Pentru noi nu!
Prin urmare – cu bagajele in spate am plecat din gara in gara sa gasim “The Lucky number Seven”. Daca ar fi sa fiu poetica as putea compara acest drum cu drumul Vitoriei Lipan, in cautarea lui Nechifor – caci in mintea mea cam asta ma asteptam sa mai gasesc in rucsac (daca il gaseam printr-o minune) – un mare gol.
So!! Sa incepem urcusul: Prima statie: Nanterre Ville (nika!) – Rueil-Malmaison (nika si mai mult decat atat – o functionara frustrata careia cand i-am explicat ca un abonament de metrou nu mai merge – ne-a schimbat abonamentul de 3 zile cu unul de o zi.) – Chatou Croissy si aici vazand ca nimic nu apare am zis mai bine hai direct la capat asa ca – La semnaul urmator va fi statia: Saint-Germain-en-Laye.
Cu inima stransa urcam cele jde mii de trepte si cand sa iesim din metrou realizam ca abonamentul nu mai functiona pentru ca iesisem din raza lui de activitate.
La auzul sunetului scos de aparatele de taxat (atunci cand refuzau un abonament) – un agent foarte dragutz a venit sa intrebe care este problema. Teo cu zambetul pe buze spune aceeasi poveste pentru a 4-a oara, pentru ca el cu fata luminata sa spuna: “VOI ERATI? Da! L-am vazut dar… pana sa ajungem pe peron jos sa il luam a plecat trenul iar in cursa si nu mai stim in ce gara au reusit practic sa il recupereze”.
Mais c’este ne pas possible! (parka asa se scrie). Acela a fost momentul in care lumea noastra s-a naruit sau cel putin asa parea pana cand Jacques, vazand ce fete distruse avem ne-a zis sa mergem la el in birou si vede el ce poate face.
Stiu Teo! Iti sunt datoare cu un roman cu happy ending – nunta voastra, caci fara Jacques unde am fi fost noi azi :).
Revenind! Jacques a pus mana pe telefon si a inceput sa sune din gara in gara, sa explice tuturor situatia noastra si faptul ca noi suntem TURISTI si vrem sa vedem partea frumoasa a Parisului si nu metrou si garile – si in final a reusit – am gasit rucsacul.
Ca un prieten grijuliu ce a devenit din momentul in care buzele lui au rosit cuvintele: l-am gasit!, ne-a dat si bilete de metrou care sa functioneze in acea zona, ne-a spus ce si unde avem de mers pentru a ne recupera lucrurile si de acolo: Aveti grija, ametitelor!
Sfarsitul zilei I: Am ajuns la hotel cu toti rucsacii, dar fara bani, fara aparat foto, fara un mp3 player si un stick, in schimb aveam iar identitate – Pfew! Ne-am asezat toate in pat, am mancat si din te miri ce am inceput sa radem – Doamne ce zi! Dupa ce ne-am linistit putin am plecat sa vizitam Parisul – am vazut turnul noaptea, am admirat luminitele ce se aprind la fiecare ora timp de 3 minute, ne-am plimbat de-a lungul Senei pana cand frigul ne-a trimis acasa.

Paris - Je t’aime! (NOT!!!!) - II

Ziua asta a inceput aproape bine – ne relaxasem cat de cat, am vorbit cu Razvan si i-am spus ca totul e ok si reusisem sa facem rost de bani sau cel putin erau pe drum J.
Ne-am dus la ghiseul Moneygram de unde trebuia sa ridicam banii trimisi de acasa si ajungand acolo zambitoarte si increzatoare ca nimic rau nu se mai poate intampla, ii cerem domnisoarei de la chiseu sa caute tranzactia cutare, pe numele cutare etc etc.
La randul ei cu zambetul pe buze ne raspunde intr-o romana perfecta ca nu are cum sa ne predea banii pe baza unui card de identitate, pentru ca noi nu suntem in spatial schengen – prin urmare ne trebuia un pasaport.
Toate bune si frumoase numai ca banii erau pe numele meu si eu aveam numai card de identitate, iar cei din Romania nu voiau sa faca transfer pe baza de pasaport si sa schimbe numele cu al Alexandrei.
Dupa cum spuneam mai devreme – ce mai putea sa se intample? Hahhahahha..
Si de data aceasta am inceput sa sunam in toate directiile, reusind in final sa schimbam tranzactia pe numele Alexandrei, sa ridicam banii si sa fugim de acolo pana nu se razgandea careva.
Cu buzunarele pline am plecat pentru a doua oara sa vizitam Parisul.
De data aceasta insa ne invatasem lectia – banii si actele stau cat mai aproape de corp, rucsacul il tinem in fata cat de mult posibil si urmarim harta si traseul stabilit inainte de plecare de la hotel – nu va mai povestesc ca pana in ultima zi ajunsesem experte in citit harti si mers cu metroul J.
Am reusit sa ne tinem de traseu mai mult decat credeam – am vizitat Gradinile Tuillerie, am hranit ratustele si am stat in sezlonguri pe malul fantanii, apoi am vazut piramida de la Luvru; am hoinarit agale pe Bulevardul Rivolie, la capatul caruia am zis noi ca am mers destul cu metroul si ca ar fi frumos sa mai mergem si cu autobuzul.
In loc sa dam 20 de euro si sa facem un tur al Parisului si sa vedem numai ce vor ei sa ne arate, ne-am urcat in autobuzul 95 si am plecat spre cartierul Montmatre. Cartier in care de altfel ne-am si ratacit pentru ca noi nu stiam ca sunt 2 sectoare ale cartierului – cel istoric si binenteles cel “rau famat” – va las pe voi sa ghiciti unde am ajuns prima data?
Sper seara am fost invitate sa iesim in oras intr-un restaurant numit: Les Funambules (Somnambulii Funebri). Am primit coordonatele necesare si cum devenisem adevarate maestre in calatoriile cu metroul am plecat din Cartierul Montmartre spre Strada Faidherbes unde era restaurantul.
Ati putea crede ca toate s-au terminat si ca de acum o sa va plictisesc cu o insiruire de locatii si monumente – insa nu – aveti putintica rabdare!.
Cand sa intram la metrou sa mergem spre restaurant, peronul unde trebuia practic sa asteptam metroul ce ne-ar fi dus direct la destinatie era impresurat cu jandarmi care incercau sa mobilizeze lumea sa se miste de pe acel peron si sa treaca intr-o a doua magistrala pentru ca …. primisera o amenintare cu bomba in metroul de pe magistrala unu.
AHA! Nici voi nu v-ati fi asteptat sa se intample asta, dar c’est la vie! Am schimbat traseul, am vazut gari noi si in final am ajuns la destinatie, dupa o cina linistita am plecat sa vizitam cartierul La Defence (cel business) si usor usor spre casa – maine e o zi plina – avem un traseu de organizat si speram ca de data aceasta sa nimerim partea istorica a cartierului Montmartre.

Nici a treia zi nu pot spune ca a fost lipsita de evenimente, dar ne obisnuisem atat de mult ca dupa fiecare lucru bun sa vina ceva rau din care sa iesim tot cu zambetul pe buze incat chiar nu mai are rost sa amintim de Hotelul Mariott care era sa ne taxeze pentru ceva nu trebuia taxat, de faptul ca era sa pierdem avionul si sa ajungem acasa cu o zi mai tarziu.

Acestea fiind spuse sper ca veti intelege de ce am lipsit atat – prea multe evenimente de pus pe hartie intr-un timp atat de scurt, prea multa adrenalina si prea mult zbucium.

P.s… stiu ca unii dintre voi acum mancati floricele si spuneti – vai saracele ce de ghinioane! - Va rog sa ma credeti ca nu imi aduc aminte ultima data cand am ras atat de mult - 3 zile in continuu. Doar suntem romance si romanul intotdeauna va face haz de necaz.
Pentru Alex si Teo – pentru nimic in lume nu as vrea sa mi se fi intamplat asta cu altcineva alaturi.