Ziua asta a inceput aproape bine – ne relaxasem cat de cat, am vorbit cu Razvan si i-am spus ca totul e ok si reusisem sa facem rost de bani sau cel putin erau pe drum J.
Ne-am dus la ghiseul Moneygram de unde trebuia sa ridicam banii trimisi de acasa si ajungand acolo zambitoarte si increzatoare ca nimic rau nu se mai poate intampla, ii cerem domnisoarei de la chiseu sa caute tranzactia cutare, pe numele cutare etc etc.
La randul ei cu zambetul pe buze ne raspunde intr-o romana perfecta ca nu are cum sa ne predea banii pe baza unui card de identitate, pentru ca noi nu suntem in spatial schengen – prin urmare ne trebuia un pasaport.
Toate bune si frumoase numai ca banii erau pe numele meu si eu aveam numai card de identitate, iar cei din Romania nu voiau sa faca transfer pe baza de pasaport si sa schimbe numele cu al Alexandrei.
Dupa cum spuneam mai devreme – ce mai putea sa se intample? Hahhahahha..
Si de data aceasta am inceput sa sunam in toate directiile, reusind in final sa schimbam tranzactia pe numele Alexandrei, sa ridicam banii si sa fugim de acolo pana nu se razgandea careva.
Cu buzunarele pline am plecat pentru a doua oara sa vizitam Parisul.
De data aceasta insa ne invatasem lectia – banii si actele stau cat mai aproape de corp, rucsacul il tinem in fata cat de mult posibil si urmarim harta si traseul stabilit inainte de plecare de la hotel – nu va mai povestesc ca pana in ultima zi ajunsesem experte in citit harti si mers cu metroul J.
Am reusit sa ne tinem de traseu mai mult decat credeam – am vizitat Gradinile Tuillerie, am hranit ratustele si am stat in sezlonguri pe malul fantanii, apoi am vazut piramida de la Luvru; am hoinarit agale pe Bulevardul Rivolie, la capatul caruia am zis noi ca am mers destul cu metroul si ca ar fi frumos sa mai mergem si cu autobuzul.
In loc sa dam 20 de euro si sa facem un tur al Parisului si sa vedem numai ce vor ei sa ne arate, ne-am urcat in autobuzul 95 si am plecat spre cartierul Montmatre. Cartier in care de altfel ne-am si ratacit pentru ca noi nu stiam ca sunt 2 sectoare ale cartierului – cel istoric si binenteles cel “rau famat” – va las pe voi sa ghiciti unde am ajuns prima data?
Sper seara am fost invitate sa iesim in oras intr-un restaurant numit: Les Funambules (Somnambulii Funebri). Am primit coordonatele necesare si cum devenisem adevarate maestre in calatoriile cu metroul am plecat din Cartierul Montmartre spre Strada Faidherbes unde era restaurantul.
Ati putea crede ca toate s-au terminat si ca de acum o sa va plictisesc cu o insiruire de locatii si monumente – insa nu – aveti putintica rabdare!.
Cand sa intram la metrou sa mergem spre restaurant, peronul unde trebuia practic sa asteptam metroul ce ne-ar fi dus direct la destinatie era impresurat cu jandarmi care incercau sa mobilizeze lumea sa se miste de pe acel peron si sa treaca intr-o a doua magistrala pentru ca …. primisera o amenintare cu bomba in metroul de pe magistrala unu.
AHA! Nici voi nu v-ati fi asteptat sa se intample asta, dar c’est la vie! Am schimbat traseul, am vazut gari noi si in final am ajuns la destinatie, dupa o cina linistita am plecat sa vizitam cartierul La Defence (cel business) si usor usor spre casa – maine e o zi plina – avem un traseu de organizat si speram ca de data aceasta sa nimerim partea istorica a cartierului Montmartre.
Nici a treia zi nu pot spune ca a fost lipsita de evenimente, dar ne obisnuisem atat de mult ca dupa fiecare lucru bun sa vina ceva rau din care sa iesim tot cu zambetul pe buze incat chiar nu mai are rost sa amintim de Hotelul Mariott care era sa ne taxeze pentru ceva nu trebuia taxat, de faptul ca era sa pierdem avionul si sa ajungem acasa cu o zi mai tarziu.
Acestea fiind spuse sper ca veti intelege de ce am lipsit atat – prea multe evenimente de pus pe hartie intr-un timp atat de scurt, prea multa adrenalina si prea mult zbucium.
P.s… stiu ca unii dintre voi acum mancati floricele si spuneti – vai saracele ce de ghinioane! - Va rog sa ma credeti ca nu imi aduc aminte ultima data cand am ras atat de mult - 3 zile in continuu. Doar suntem romance si romanul intotdeauna va face haz de necaz.
Pentru Alex si Teo – pentru nimic in lume nu as vrea sa mi se fi intamplat asta cu altcineva alaturi.
Ne-am dus la ghiseul Moneygram de unde trebuia sa ridicam banii trimisi de acasa si ajungand acolo zambitoarte si increzatoare ca nimic rau nu se mai poate intampla, ii cerem domnisoarei de la chiseu sa caute tranzactia cutare, pe numele cutare etc etc.
La randul ei cu zambetul pe buze ne raspunde intr-o romana perfecta ca nu are cum sa ne predea banii pe baza unui card de identitate, pentru ca noi nu suntem in spatial schengen – prin urmare ne trebuia un pasaport.
Toate bune si frumoase numai ca banii erau pe numele meu si eu aveam numai card de identitate, iar cei din Romania nu voiau sa faca transfer pe baza de pasaport si sa schimbe numele cu al Alexandrei.
Dupa cum spuneam mai devreme – ce mai putea sa se intample? Hahhahahha..
Si de data aceasta am inceput sa sunam in toate directiile, reusind in final sa schimbam tranzactia pe numele Alexandrei, sa ridicam banii si sa fugim de acolo pana nu se razgandea careva.
Cu buzunarele pline am plecat pentru a doua oara sa vizitam Parisul.
De data aceasta insa ne invatasem lectia – banii si actele stau cat mai aproape de corp, rucsacul il tinem in fata cat de mult posibil si urmarim harta si traseul stabilit inainte de plecare de la hotel – nu va mai povestesc ca pana in ultima zi ajunsesem experte in citit harti si mers cu metroul J.
Am reusit sa ne tinem de traseu mai mult decat credeam – am vizitat Gradinile Tuillerie, am hranit ratustele si am stat in sezlonguri pe malul fantanii, apoi am vazut piramida de la Luvru; am hoinarit agale pe Bulevardul Rivolie, la capatul caruia am zis noi ca am mers destul cu metroul si ca ar fi frumos sa mai mergem si cu autobuzul.
In loc sa dam 20 de euro si sa facem un tur al Parisului si sa vedem numai ce vor ei sa ne arate, ne-am urcat in autobuzul 95 si am plecat spre cartierul Montmatre. Cartier in care de altfel ne-am si ratacit pentru ca noi nu stiam ca sunt 2 sectoare ale cartierului – cel istoric si binenteles cel “rau famat” – va las pe voi sa ghiciti unde am ajuns prima data?
Sper seara am fost invitate sa iesim in oras intr-un restaurant numit: Les Funambules (Somnambulii Funebri). Am primit coordonatele necesare si cum devenisem adevarate maestre in calatoriile cu metroul am plecat din Cartierul Montmartre spre Strada Faidherbes unde era restaurantul.
Ati putea crede ca toate s-au terminat si ca de acum o sa va plictisesc cu o insiruire de locatii si monumente – insa nu – aveti putintica rabdare!.
Cand sa intram la metrou sa mergem spre restaurant, peronul unde trebuia practic sa asteptam metroul ce ne-ar fi dus direct la destinatie era impresurat cu jandarmi care incercau sa mobilizeze lumea sa se miste de pe acel peron si sa treaca intr-o a doua magistrala pentru ca …. primisera o amenintare cu bomba in metroul de pe magistrala unu.
AHA! Nici voi nu v-ati fi asteptat sa se intample asta, dar c’est la vie! Am schimbat traseul, am vazut gari noi si in final am ajuns la destinatie, dupa o cina linistita am plecat sa vizitam cartierul La Defence (cel business) si usor usor spre casa – maine e o zi plina – avem un traseu de organizat si speram ca de data aceasta sa nimerim partea istorica a cartierului Montmartre.
Nici a treia zi nu pot spune ca a fost lipsita de evenimente, dar ne obisnuisem atat de mult ca dupa fiecare lucru bun sa vina ceva rau din care sa iesim tot cu zambetul pe buze incat chiar nu mai are rost sa amintim de Hotelul Mariott care era sa ne taxeze pentru ceva nu trebuia taxat, de faptul ca era sa pierdem avionul si sa ajungem acasa cu o zi mai tarziu.
Acestea fiind spuse sper ca veti intelege de ce am lipsit atat – prea multe evenimente de pus pe hartie intr-un timp atat de scurt, prea multa adrenalina si prea mult zbucium.
P.s… stiu ca unii dintre voi acum mancati floricele si spuneti – vai saracele ce de ghinioane! - Va rog sa ma credeti ca nu imi aduc aminte ultima data cand am ras atat de mult - 3 zile in continuu. Doar suntem romance si romanul intotdeauna va face haz de necaz.
Pentru Alex si Teo – pentru nimic in lume nu as vrea sa mi se fi intamplat asta cu altcineva alaturi.
No comments:
Post a Comment