Multi dintre voi poate nu ati
auzit, sau poate ati uitat de cartea “Pledoarie
pentru caine”. Am primit aceasta carte cadou de la parintii mei pe cand
aveam vreo 14-15 ani si urma (credeau ei) sa ma faca sa inteleg ca a avea un
caine e greu si e o mare responsabilitate; avea (credeau ei!) sa imi arate ca
un copil poate fi copil si fara complicatiile ivite de plimbarea sau hranirea
unui caine.
Si asa a fost :)) … am citit
cartea cu viteza unui avion ce decoleaza si cand am terminat am zis: “Promit sa nu mai cer nimic luna asta, daca
imi luati caine” si dupa cum spuneam: asa a fost… am primit un minunat pui
de ciobanesc mioritic.
Anii au trecut si in vara acestui
an Sheeba s-a stins, moment in care am zis ca nu o sa mai pot niciodata
sa am alt catel pentru ca am suferit mult prea mult cand am pierdut-o pe ea; Dorul
de ea m-a facut sa realizez insa ca poate ar trebui sa imi alin “durerea” incercand
sa alin dureri mai mari decat ale mele.
Astfel dupa cum poate unii dintre
voi stiti sau daca nu stiti veti afla acum: de aproximativ 2 luni sunt voluntar
la un adapost de animale. De foarte mult timp ma gandesc sa imi iau inima in
dinti si sa ma apuc de voluntariat si iata ca a venit si clipa asta.
Cu inima stransa si imbracata de
scandal m-am proptit in fata adapostului. Animalute
multe tanjeau dupa o mangaiere si o vorba buna; nu ca nu ar fi avut parte de
dragoste si vorbe bune, dar un singur om la 100 de caini nu e de ajuns. Drept
urmare acum suntem cam 5 oameni la 100 de caini si incercam pe cat posibil sa
le aratam acestor caini ca oamenii sunt buni, nu brute; ca oamenii pot mangaia,
nu doar lovi, ca oamenii pot iubi, nu doar ura.
Vreau sa le dovedesc macar
acestor caini (pentru inceput) ca atunci cand ai incredere intr-un OM, totul se
poate schimba.
Acum vine insa partea mai grea, pentru
a putea merge mai departe, pentru a putea sa ajut la randul meu la implinirea
acestui “vis” am nevoie de alti OAMENI si pentru asta, noi cei 5 voluntari avem
nevoie de: o mana de ajutor, de donatii sub orice forma – bani, mancare sau
contacte ale unor OAMENI dispusi sa ajute; materiale de constructie, aparatura
de bucatarie (aragaz sau resou, un frigider), de OAMENI care stiu meserie si ar
vrea ca la final de saptamana sa ajute la ridicarea unui tarc, la batut 2 pari in
pamant, la vopsit garduri sau custi, la schimbat fanul, la hranit catei si totul
in schimbul unor mangaieri.
O sa va intrebati poate de ce am
scris cuvantul OAMENI cu litere de tipar!?
Ei bine! Cred ca pentru a putea
merge mai departe si pentru a putea sa ne ajutam trebuie sa fim oameni in
adevarul sens al cuvantului si aici ma refer atat la cei care au animale acasa,
cat si la cei care nu au si nici nu isi doresc sa le mai vada pe strada.
Nu pot sa spun ca ii inteleg in
totalitate sau ii judec pe cei care nu au animale, si care nu vor sa le mai
vada in strada, dar chiar si ei pot ajuta si pot contribui la indeplinirea
viselor lor si indirect ale noastre – nu doriti sa vedeti animale pe strada; nu
vreti sa va fie frica de cainii din jurul blocului; nu vreti sa vedeti cum
numarul lor creste de la o zi la alta – va inteleg, insa atunci tot ce ramane
de facut este sa ne ajutati sa va ajutam.
Orice sugestie, orice
donatie (chiar si un minim de 10 RON / luna) sau persoana care este de acord sa ajute, reprezinta o caramida pusa la
temelia unui adapost. Ridicand un adapost cat mai aproape de standardele
normalului, vom putea sa luam cainii de pe strada, sa ii castram, sa ii tratam,
sa ii dam spre adoptie celor care ii doresc, si in final sa lasam natura sa
hotarasca destinul fiecarui catel.
NU va cer sa ma credeti cand spun ca lucrurile se pot schimba,
VA CER sa aveti incredere in voi ca puteti schimba ceva.
P.S… Daca doriti sa ajutati stiti
unde ne gasiti...
No comments:
Post a Comment