Traim intr-o tara surda

Intr-o tara in care am ajuns sa nu mai credem si sa nu ne mai asteptam la nimic bun. Indiferent de ceea ce faci nu este normal, corect si  mai presus de toate nu este firesc sau permis.

Urcam Golgota in fiecare zi ducand cu noi pacatele unei lumi prea vechi si prea grea pentru noi. In drumul nostru spre izbavire, ne uitam scopul si noi insine suntem cei care sub greutatea crucii, incercam sa ridicam piatra de jos si sa dam in altii…

Am ajuns sa ne urlam durerea pana ne dor plamanii, genunchii ne sunt rebegiti de atata apasare si ingenunghere sub greutatile vietii, mainile candva puternice si muncitoare, atarna muribund pe langa trupul sleit de putere, doar sufletul ne-a ramas si palpaie economic parca, in noapte.

Suntem imaginea vie a dezastrelor pe care cu interes le urmarim la televizor pacalindu-ne ca noi am fost scutiti de aceste nenorociri si ca la noi e inca bine… suntem exemplul cel mai bun al omului inconstient ca urland in fata unui surd, nu inseamna ca acesta il va auzi…

E timpul sa realizam ca traim intr-o tara surda si trebuie sa invatam limbajul semnelor…