Pentru ca m-am nascut

Lumina difuza, mobilier de lemn rece si innegrit de vreme, pereti pictati dupa imaginatia unui pictor bolnav de toamna, si in mijlocul lor TU… intunecat si obscur. Doar capatul aprins de la tigara se putea distinge din fumul ce te inconjura cand sarcastic m-ai intrebat: “Si totusi de ce te zbati, daca esti constienta ca e posibil sa nu razbati?” …

Am oftat si oftez in continuare gandindu-ma la cat de mult iubesc un inconstient, un superficial caruia candva i-as fi dat totul. As fi mers pana la capatul Pamantului si inapoi pentru tine, si tot ce ai putut sa imi spui la final a fost “Pentru ce atata stres?”

Am sa iti raspund pentru ca nu imi place sa am intrebari neraspunse, pentru ca nu imi place sa las lucrurile neterminate si oamenii in suspans…

Am facut si fac toate astea pentru ca m-am nascut iubind un prost, m-am nascut cand poate ca nu era momentul meu sa ma nasc si nimeni nu era pregatit sa ma primeasca. Fac toate astea pentru a plati poate pacatele bunicilor sau a strabunicilor nostri care in naivitatea lor au crezut ca urmasii vor fi demni de a trai pe acest pamant, au crezut ca urmasii lor vor aprecia asa cum apreciaza ei roadele pamantului, fructele copacilor, animalele si de ce nu natura in intregul ei.

Fac toate astea pentru ca daca eu acum nu platesc si nu incerc sa inchei datoriile strabunilor nostri, copii mei vor avea de platit greselile noastre.

Fac toate astea pentru ca inca mai sper ca intr-o zi te vei trezi din amorteala vietii tale si vei veni langa mine, ma vei lua in brate, ma vei saruta si vei sopti: “Azi e randul meu sa fac ceva”.

…. Fac toate astea pentru ca m-am nascut iubind un prost… un OM!