Au trecut 2 ani si totusi parca totul s-a intamplat mai ieri....
De multe ori am incercat sa imi exprim tristetea prin intermediul altora, cuvintele lor erau intotdeauna mai potrivite; versurile si cuvintelor erau mai profunde, ei traiau sentimentele de 1000 de ori mai intens decat mine. Asta e motivul pentru care imi place sa rad atunci cand sunt fericita si sa “citez” cand sunt trista. In scris totul este altfel, frazele se combina armonios si o vorba ce starneste durere in sufletul scriitorului, ii da cititorului un sentiment dulce de liniste – ce durere este in sufletul acestui om, dar eu sunt fericit ca nu a trebuit sa trec prin asta, eu doar citesc, eu nu am sa patesc chiar asa.
Azi insa, acum si aici, am devenit scriitorul indurerat … in miez de noapte m-am gasit plangand si gandindu-ma la cat de neghiobi suntem crezand ca suntem vesnici. Niciodata nu ne gandim sa spunem o vorba buna cand plecam de acasa, niciodata nu spunem IMI PARE RAU (lasa ca ii spun altadata), niciodata nu spunem TE IUBESC (lasa ca stie asta deja), niciodata nu ne gandim ca distanta dintre doi oameni inseamna NIMIC atunci cand macar gandul se indreapa catre celalalt ...
Ma simt pierduta, disperarea si tristetea pe care le simt parca nu sunt ale mele… s-au mai dus oameni, am pierdut bunici si prieteni, unchi si matusi, verisori si totusi…. acum e altfel… imi vine sa urlu, sa urlu pana voi simti ca plamanii pocnesc, imi doresc sa aud acel racnet de durere si disperare pe care numai in filme il vezi exprimat, vreau in fata LUI sa stau in genunchi si sa-L intreb DE CE? …
De ce nu ne spui dinainte ce o sa se intample, de ce nu ne pregatesti pentru moarte, de ce ne lasi sa suferim, de ce ne dai sentimente daca numai lipsa sentimentelor si raceala te ajuta sa treci peste durere si peste moarte, de ce unii pleaca mai repede ca altii…. Si pe langa toate astea DE CE nu stim cu totii pentru ce suferim … ne chemi la TINE unu cate unu si intotdeauna cei ramasi sunt de fapt cei lasati in intuneric…
Ingenunchez inca o data in fata TA si spun “De ce ai luat-o langa tine cand nu toti isi luasera RAMAS BUN”….
P.S .. Andi, inca ne gandim la tine :)
No comments:
Post a Comment