Tuesday, September 03, 2013

Proiectul Rosia Montana si Fondurile pentru Copii cu Nevoi Speciale

Banuiesc ca ati vazut zilele acestea pe toate posturile, dezbatuta povestea copilului ucis de maidanezi, in timp ce era sub supravegherea bunicii. Cu mana pe inima va spun ca imi este tare mila de batrana inconstienta si poate cu adevarat prea batrana pentru a mai supraveghea copii intr-un parc din Bucuresti, in conditiile actuale, dar in acelasi timp ma gandesc ca desi copilul e posibil sa fie fost atacat de 1-2-3 maidanezi, mii vor muri de fapt pentru acest gest necugetat al patrupedelor maidaneze, aflate in final pe o proprietate privata unde copilul nu avea ce cauta.
Nu am sa dezbat eu acum ce cauta copilul ala acolo, ca imi aduc aminte de mine cum imi placea sa umblu prin ruinele cetatii din curtea scolii de popi din Bucuresti, sau cum alergam aiurea prin spatele policlinicii si cand vedeam boschetari fugeam ca apucatii urland cat ne tineau plamanii si cate si mai cate faceam. Prin urmare nu am sa dezbat asta.
Nu am sa discut nici despre bunica lasata cu 2 copii de 4 si 6 ani – 2 baieti. Chiar si noi, cei care nu avem inca prunci acasa suntem destul de realisti incat sa ne dam seama ca la varsta asta cam nici un copil nu asculta si mai ales baietii care vor sa exploreze tot ce vad si aud. Batrana poate ca a “uitat” de copii 1h, sau poate a avut incredere in ei cand nu trebuia sa faca asta…. Dar totul ramane intre ea, familia ei si Dumnezeu.
Si o sa spuneti poate.. si in final ce dezbati… pai dezbat subiectul maidanezii – de ce sunt acolo? De ce sunt agresivi? De ce sa nu ii omoram?
1.     De ce sunt acolo? – Buna intrebare! Si astept un raspuns logic de ani de zile. Pana atunci va spun ce am descoperit pe propria piele – Statul se bucura ca sunt acolo pentru ca au ce dezbate in sedinte, au ce nota pe hartiute in timpul conferintelor si au ce promite la alegeri. Nu le pasa de caini, de copii, de voi – le pasa de ei si nu vor sa fie prinsi, drept urmare la 1-2-3 ani fac schimb de “fete” si altii vin la conducere cu promisiuni. In fapt sunt aceeasi, doar ca au schimbat masca.
2.    De ce sunt cainii agresivi? Hmm! Asta e mai simpla – sunt nesocializati, sunt caini morti de foame, mereu speriati, mereu haituiti, alergati din stanga in dreapta, niciodata nu au un loc al lor. Si acum ganditi-va la maidanezii umani – De ce sunt adesea agresivi si nu comunica – Cititi mai sus si vedeti motivele. Incepeti sa vedeti asemanarile?
3.   De ce sa nu ii omoram? Iar o intrebare simpla pentru cei care vor sa auda… pentru ca pedeapsa capitala nu exista la noi in tara, pentru ca pedeapsa capitala a fost scoasa in afara legii si pentru ca adevaratii criminali de oameni stau in inchisoare si au acces la internet, la retelele mobile, pe Facebook si sunt sigura ca si la TV.
Un alt motiv pentru a nu-i omora este acela ca avem atatea solutii si atatea posibilitati, incat nu merita sa ne coboram la nivelul unui om salbatic care nu e in stare sa gandeasca. Nu trebuie sa ii vedem ca pe o prada, trebuie sa constientizam ca stramosii nostri i-au imblanzit cu un scop, iar noi trebuie sa revenim la asta:
Un caine e un companion bun, un paznic, un prieten, un terapeut, un suflet si in final un membru al familiei. Trebuie doar educat, asemenea copiilor de 4 si 6 ani.

Stiu! Stiu! O sa ma intrebati cand vorbesc de Rosia Montana si de Fondurile pentru copii.. Raspunsul este: EXACT! V-am pacalit asa cum fac televiziunile si presa si politicienii, atunci cand simt ca incep sa piarda teren si lumea sa se trezeasca.

Va iubesc, popor nebun! Dar e momentul sa ne revenim… serios acum! Haideti sa punem in aplicare planurile umane legate de animale, sa le aratam ca suntem uniti si vocile noastre conteaza. Dupa ce facem pasul asta si Rosia Montana si Fondurile pentru copii vor fi floare la ureche.


All 4 - 1 and 1 - 4 all.

Sunday, May 26, 2013

Carnatii, starleta porno si ... CUT!

       Sunt momente in viata in care ai nevoie de prieteni, care sa nu fie langa doar pentru a te lua in brate si a spune ca le pare rau si ca simt ceea ce simti tu, ca stiu ca e greu, dar ca totul trece. Ai nevoie de ei sa sfideze situatia creata sau prezenta si sa stie sa modeleze atat de bine realitatea si atmosfera din jur, incat sa uiti de clipele in care te uitai in ochii lui/ei si tot ce vedeai era o poza voalata a unei umbre umane, ce gesticula pe un fundal alb steril si cu aspect spitalicesc, gandindu-te ca orice ai face si oricat de atent ai incerca sa fii, nu vei intelege sau sti finalul.


        Cel care spune sau crede ca are nevoie de prieteni pentru a avea cui sa planga pe umar cand are probleme, ii spun ca greseste. Cu prietenii nu impartasim problemele si dramele vietii pentru a avea pe umarul cui sa plangem, cu prietenii adevarati impartasim ”uratul” pentru ca avem nevoie de cineva care in momentele acelea are forta de a imparti timpul in mii de minute ce contin gandurile vesele, ironiile fine si atat de placute, amintirile celor mai hapciupalitice momente astfel incat energia pozitiva a lor, sa invaluie si sa ingenuncheze plansetele sufletului tau...



        
       Nu avem nevoie de prieteni pentru a plange cu ei, avem nevoie de prieteni pentru a ne face sa radem cu ei, cand sufletul plange si e speriat ....



        Acum revenind la lista voastra de prieteni.. cam cati aveti... eu am cel putin 4 : )  Jackpot baby!

Wednesday, April 24, 2013

Pentru ca m-am nascut


Lumina difuza, mobilier de lemn rece si innegrit de vreme, pereti pictati dupa imaginatia unui pictor bolnav de toamna, si in mijlocul lor TU… intunecat si obscur. Doar capatul aprins de la tigara se putea distinge din fumul ce te inconjura cand sarcastic m-ai intrebat: “Si totusi de ce te zbati, daca esti constienta ca e posibil sa nu razbati?” …

Am oftat si oftez in continuare gandindu-ma la cat de mult iubesc un inconstient, un superficial caruia candva i-as fi dat totul. As fi mers pana la capatul Pamantului si inapoi pentru tine, si tot ce ai putut sa imi spui la final a fost “Pentru ce atata stres?”

Am sa iti raspund pentru ca nu imi place sa am intrebari neraspunse, pentru ca nu imi place sa las lucrurile neterminate si oamenii in suspans…

Am facut si fac toate astea pentru ca m-am nascut iubind un prost, m-am nascut cand poate ca nu era momentul meu sa ma nasc si nimeni nu era pregatit sa ma primeasca. Fac toate astea pentru a plati poate pacatele bunicilor sau a strabunicilor nostri care in naivitatea lor au crezut ca urmasii vor fi demni de a trai pe acest pamant, au crezut ca urmasii lor vor aprecia asa cum apreciaza ei roadele pamantului, fructele copacilor, animalele si de ce nu natura in intregul ei.

Fac toate astea pentru ca daca eu acum nu platesc si nu incerc sa inchei datoriile strabunilor nostri, copii mei vor avea de platit greselile noastre.

Fac toate astea pentru ca inca mai sper ca intr-o zi te vei trezi din amorteala vietii tale si vei veni langa mine, ma vei lua in brate, ma vei saruta si vei sopti: “Azi e randul meu sa fac ceva”.

…. Fac toate astea pentru ca m-am nascut iubind un prost… un OM

Monday, March 11, 2013

Detinator de caini vs. Detinatori de rase


        Stiu ca poate sunt multi care imi vor sari in cap, si dintre cunoscuti si dintre cei care dau peste mine in drumul lor spre nicaieri, dar nu imi mai pasa.
       Si anul acesta, ca si alti ani de altfel a debutat cu multe cazuri de caini abandonati, alungati, chinuiti, batuti de proprii lor “stapani” pentru ca nu ii mai voiau.
       Am ajuns la limita cea mai de sus a muntelui de nesimtire pe care mi-am propus sa il expun atunci cand vine vorba de oameni si de cretinitatile pe care le fac, dar nici ca se mai poate. Totul pana la animale… 
       M-am saturat sa vad detinatori de rase, care cred ca daca au un caine sunt iubitori de animale (desigur nu orice detinator de caine de rasa inseamna ca e tampit – stiti bine despre ce specimene vorbesc). Sunt oameni cu miile care detin rase si nu caini – sunt orbiti de rasa care e la moda, de fitzele pe care trebuie sa le arate cu cainele in lesa si uita cele mai elementare lucruri: hrana corespunzatoare, ingrijirea, igiena, controalele medicale, educatia – atat a cainelui, cat si a stapanului.
       Sunt sute, sau poate mii de detinatori de rase care lasa rahat peste tot in drumul lor si din aceasta cauza toti suntem bagati in aceeasi oala. Tot acestia sunt cei care prin parcuri merg cu catelele in calduri de parca ar fi la ei in curte si nu ii intereseza de bataile care ies intre caini sau masculii care se pot pierde fugind dupa “rasele lor”, iar in final aceste sute de oameni isi aduc aminte cum e sa pleci la munte fara sa te stresezi ce faci cu cainele, sa nu trebuiasca sa dai 2-3 milioane pe mancare, vaccinuri, deparazitari si sa ai grija sa nu iasa cainele din curte, sa nu scape din lesa, sau sa nu ai par pe tine cand iesi din casa…
       Aici apare diferenta dintre detinatorul de caini si cel de rasa… cel de rasa, este cel care in momentul in care va realiza ca viata fara caine i se pare mai frumoasa, il va lasa in strada, daca e femela mai mult ca sigur va fi nesterilizata, va alege solutia simpla de a deschide usa, a dat un picior in animalul care ani la rand i-a fost alaturi si la ajutat sa defileze prin viata ca si iubitor de animale, si care i-a adus faima si privirile induiosatoare a celor care au iubit cainele din lesa si nu animalul de la celalalt capat.
       Odata ajuns in strada cainele desigur va suferi o trauma uneori ireversibila, dar ameliorabila cu multa dragoste si rabdare.. si toate acestea oferite de detinatorii de caini.
       A avea un caine… nu inseamna ca te duci la cea mai “jmechera” canisa si cumperi un pui cu pedigree, sau ca te duci la Mall si iti iei un caine de acolo si apoi sa astepti sa se creasca singur… A avea caine: inseamna sa renunti o perioada la a umbla brambura pe munte, sa renunti la o parte din mancarea ta pentru mancarea lui, inseamna vizite periodice la medic, plimbari zilnice in parc si in jurul blocului pana cand inveti fiecare piatra si fiecare capac de canal, inseamna sa stai seara si sa incerci sa iti opresti respiratia ascultand-o pe a lui pentru ca ceva nu ti se pare in regula, inseamna sa traiesti fiecare clipa bucurandu-te de zambetul blanos pentru ca cel care depinde de tine si pentru care tu esti tot ceea ce cunoaste, se simte in siguranta.
       
       In final inseamna ca el (ea) sa devina, nu un membru al familiei, ci un membru al tau. O prelungire a sufletului fara de care nu ai fi tu.

       Dragi detinatori de rase… cand vreti sa va cumparati un caine si va duceti la Mall dupa el, mai bine luati din Mall unu sau doi saci de mancare si indreptati-va spre cel mai apropiat adapost.


       Acolo vezi gasi cu siguranta acea partea a sufletului fara de care nu sunteti voi, acolo este granita dintre caini si rase….

Monday, January 21, 2013

Scrisoare catre mine


Iubita,

Daca citesti aceste randuri inseamna ca aseara chiar si pentru cateva minute te-ai indoit de scopul si existenta ta pe acest pamant.

Poate ca intr-adevar suntem intr-o zona si o situatie in care am mai fost si niciodata nu ne-a placut. Poate ca nu vrei sa o luam de la capat, sa suferim mimand negarea, sa speram, sa visam si in final sa adunam cioburile grijuliu si cu inima flenduri, atente ca nu cumva sa ne taiem intr-o idee.

Niciodata nimanui nu ii va placea sa fie ca noi, sau in locul nostru, dar vor dori cu ardoare sa isi rezolve propriile probleme asa cum facem noi.

So… cum zice englezul sau americanul, nu mai stiu… cand mai simti ca nu ai un scop anume sau ca ai pierdut urma visului tau… adu-ti aminte de ce ai realizat pana acum, ce iti place si ce face inima sa tresalte.

In caz ca ai uitat, iti spun eu – iti plac lucrurile marunte, dar sentimentale, iti place apa pentru ca iti preia toate greutatile; iti place inotul pentru ca iti aduce aminte de copilarie si de antrenorul cel ciudat; iti place muntele pentru ca ajunsa in varf iti dai seama ca ai plans degeaba, crezand ca nu o sa ajungi pana sus; iti place sa calatoresti fara un program anume, iti plac diminetile de vara cand ploaia racoreste asfaltul si imbata intreaga camera cu un miros aparte, iti plac noptile de iarna cu foc in semineu, cu tine cuibarita in pilotele de puf si focul trosnind…
 
Iti place cand iti amintesti ca undeva, candva te uitai in oglinda si iti placea ce vezi…

Si acum la final am o idee nastrusnica, ce ar fi sa incepem sa ne uitam iar in oglinda…




p.s. I love you

Thursday, January 17, 2013

Traim intr-o tara surda

Intr-o tara in care am ajuns sa nu mai credem si sa nu ne mai asteptam la nimic bun. Indiferent de ceea ce faci nu este normal, corect si  mai presus de toate nu este firesc sau permis.

Urcam Golgota in fiecare zi ducand cu noi pacatele unei lumi prea vechi si prea grea pentru noi. In drumul nostru spre izbavire, ne uitam scopul si noi insine suntem cei care sub greutatea crucii, incercam sa ridicam piatra de jos si sa dam in altii…

Am ajuns sa ne urlam durerea pana ne dor plamanii, genunchii ne sunt rebegiti de atata apasare si ingenunghere sub greutatile vietii, mainile candva puternice si muncitoare, atarna muribund pe langa trupul sleit de putere, doar sufletul ne-a ramas si palpaie economic parca, in noapte.

Suntem imaginea vie a dezastrelor pe care cu interes le urmarim la televizor pacalindu-ne ca noi am fost scutiti de aceste nenorociri si ca la noi e inca bine… suntem exemplul cel mai bun al omului inconstient ca urland in fata unui surd, nu inseamna ca acesta il va auzi…

E timpul sa realizam ca traim intr-o tara surda si trebuie sa invatam limbajul semnelor…